Pancreasul este alungit în sens transversal, iar capătul drept este voluminos şi cel stâng ascuţit. Pancreasul este aşezat transversal, profund în abdomen, având raporturi cu coloana vertebrală. La dreapta sa se găseşte duodenul, iar la stânga splina. Pancreasul ocupă astfel epigastrul, iar coada sa ajunge în hipocondrul stâng.
Date generale
Pancreasul are o lungime de 15 – 20 de cm şi o grosime de 2 cm. Este un organ friabil ce se poate rupe (sau perfora) uşor. Culoarea pancreasului este roz-cenuşie, dar devine roşu în timpul activităţii sale. Pancreasul este mai voluminos la bărbat decât la femeie şi ajunge la dimensiunile maxime până la vârsta de 40 de ani, apoi de la 50 de ani descreşte treptat. Greutatea pancreasului nu este mai mare de 100 g, în medie fiind de 80 g.
Pancreasul este format dintr-o porţiune voluminoasă în partea dreaptă, denumită cap, o porţiune orizontală – corp şi o porţiune ascuţită, denumită coadă.
Structura pancreasului
Pancreasul este o glandă mixtă, atât cu secreţie exocrină, cât şi cu secreţie endocrină. Structural, pancreasul prezintă o capsulă, stromă şi parenchim. Capsula înveleşte pancreasul şi trimite prelungiri în interior formând lobulii pancreasului. Stroma este formată din ţesut conjunctiv lax ce conţine vase de sânge şi nervi. Parenchimul este format din tipuri de celule diferite ce formează pancreasul endocrin şi pancreasul exocrin.
Pancreasul exocrin
Reprezintă aproape 98% din masa pancreasului. Este format din acini de formă sferică. În structura acinilor se găsesc celule sero-zimogene (conţin granule de zimogen). Aceste celule asigură secreţia intermitentă a pancreasului exocrin cu rol foarte important în procesele de digestie. De la nivelul acinilor pornesc canale ce se unesc. Acestea formează ductul principal Wirsung şi ductul accesor Santorini. Rolul acestor ducte este de a prelua secreţia exocrină a pancreasului şi de a o vărsa în duoden – sucul pancreatic.
Pancreasul endocrin
Ocupă doar 2% din masa organului şi este format din insulele lui Langerhans. Acestea sunt răspândite difuz prin pancreasul exocrin (exact ca insulele împrăştiate prin ocean). Numărul total al acestor insule variază între 500.000 şi 2.000.000, iar diametrul lor nu depăşeşte 400 de micrometri. Insulele sunt formate din celule şi capilare. Rolul capilarelor este de a prelua secreţia endocrină a pancreasului. În structura insulelor au fost identificate 5 tipuri de celule.
Celule de tip A: sunt situate în periferia insulelor şi reprezintă aproximativ 10 – 20% din celulele ce formează insulele. Rolul lor este de a elabora şi secreta glucagonul.
Celule de tip B: sunt mult mai numeroase – 80% din totalul celulelor endocrine. Sunt localizate în centrul insulelor şi secretă insulina.
Celule de tip D: sunt în număr mult mai redus (5%) şi se găsesc răspândite pe toată insula. Aceste celule secretă somatostatin, cu rol inhibitor asupra secreţiei de insulină şi glucagon.
Celule de tip G: ocupă 1% din masa pancreasului endocrin şi secretă gastrina, cu rol în stimularea secreţiei de acid clorhidric de către stomac.
Celule de tip P.P.: predomină în insulele situate la nivelul capului pancreasului. Aceste celule secretă polipeptidul pancreatic (P.P.) cu rol stimulator asupra secreţiei de suc gastric şi inhibitor a secreţiei de suc pancreatic.
Secreţia endocrină a pancreasului
Pancreasul îndeplineşte un important rol endocrin prin hormonii eliberaţi în sânge.
Insulina: numele de insulină vine de la originea sa – insulele lui Langerhans, deşi iniţial fusese denumită pancreină de către Paulescu, în 1921. Insulina este secretată de către celulele B insulare, iar la 15 minute după eliberare jumătate din cantitate devine inactivă. Insulina acţionează, în principal, asupra metabolismului glucidic – scade nivelul glucozei din sânge. Insulina activează anumiţi receptori de la suprafaţa celulei. Aceşti receptori vor activa o serie de proteine transportoare – GLUT 1, GLUT 2, până la GLUT 5. Aceste proteine se găsesc în diferite celule din corp, unele în celula musculară striată, altele în creier. După activare, se vor deplasa la suprafaţa celulei şi vor capta glucoza din sânge. Astfel, scade cantitatea de glucoză circulantă – efectul hipoglicemiant al insulinei.
Glucagonul: este un alt hormon pancreatic ce contribuie la reglarea echilibrului glicemic, dar spre deosebire de insulină, ce avea efecte hipoglicemiante, glucagonul are efecte hiperglicemiante. Efectul hiperglicemiant al glucagonului este foarte puternic comparativ cu alţi hormoni ce au printre efecte şi creşterea glicemiei (adrenalină, cortizol).
Somatostatinul: este secretat de către celulele de tip D din insulele lui Langerhans şi are o acţiune de scurtă durată în sânge – doar 2 minute. La nivelul pancreasului, somatostatinul inhibă secreţia de insulină şi glucagon. La nivel gastro-intestinal, somatostatinul scade absorbţia nutrimentelor şi inhibă secreţia sucurilor digestive – suc gastric, intestinal, pancreatic.
Polipeptidul pancreatic: este secretat de către celulele de tip P.P. insulare. Secreţia de P.P este stimulată de câţiva hormoni – VIP, GIP, secretină, bombezină şi inhibată de somatostatin. Principala acţiune a P.P. este inhibarea secreţiei de suc pancreatic şi creşterea motilităţii gastrice şi intestinale. Acţiunea completă a P.P-ului nu este complet cunoscută.
Date generale
Pancreasul are o lungime de 15 – 20 de cm şi o grosime de 2 cm. Este un organ friabil ce se poate rupe (sau perfora) uşor. Culoarea pancreasului este roz-cenuşie, dar devine roşu în timpul activităţii sale. Pancreasul este mai voluminos la bărbat decât la femeie şi ajunge la dimensiunile maxime până la vârsta de 40 de ani, apoi de la 50 de ani descreşte treptat. Greutatea pancreasului nu este mai mare de 100 g, în medie fiind de 80 g.
Pancreasul este format dintr-o porţiune voluminoasă în partea dreaptă, denumită cap, o porţiune orizontală – corp şi o porţiune ascuţită, denumită coadă.
Structura pancreasului
Pancreasul este o glandă mixtă, atât cu secreţie exocrină, cât şi cu secreţie endocrină. Structural, pancreasul prezintă o capsulă, stromă şi parenchim. Capsula înveleşte pancreasul şi trimite prelungiri în interior formând lobulii pancreasului. Stroma este formată din ţesut conjunctiv lax ce conţine vase de sânge şi nervi. Parenchimul este format din tipuri de celule diferite ce formează pancreasul endocrin şi pancreasul exocrin.
Pancreasul exocrin
Reprezintă aproape 98% din masa pancreasului. Este format din acini de formă sferică. În structura acinilor se găsesc celule sero-zimogene (conţin granule de zimogen). Aceste celule asigură secreţia intermitentă a pancreasului exocrin cu rol foarte important în procesele de digestie. De la nivelul acinilor pornesc canale ce se unesc. Acestea formează ductul principal Wirsung şi ductul accesor Santorini. Rolul acestor ducte este de a prelua secreţia exocrină a pancreasului şi de a o vărsa în duoden – sucul pancreatic.
Pancreasul endocrin
Ocupă doar 2% din masa organului şi este format din insulele lui Langerhans. Acestea sunt răspândite difuz prin pancreasul exocrin (exact ca insulele împrăştiate prin ocean). Numărul total al acestor insule variază între 500.000 şi 2.000.000, iar diametrul lor nu depăşeşte 400 de micrometri. Insulele sunt formate din celule şi capilare. Rolul capilarelor este de a prelua secreţia endocrină a pancreasului. În structura insulelor au fost identificate 5 tipuri de celule.
Celule de tip A: sunt situate în periferia insulelor şi reprezintă aproximativ 10 – 20% din celulele ce formează insulele. Rolul lor este de a elabora şi secreta glucagonul.
Celule de tip B: sunt mult mai numeroase – 80% din totalul celulelor endocrine. Sunt localizate în centrul insulelor şi secretă insulina.
Celule de tip D: sunt în număr mult mai redus (5%) şi se găsesc răspândite pe toată insula. Aceste celule secretă somatostatin, cu rol inhibitor asupra secreţiei de insulină şi glucagon.
Celule de tip G: ocupă 1% din masa pancreasului endocrin şi secretă gastrina, cu rol în stimularea secreţiei de acid clorhidric de către stomac.
Celule de tip P.P.: predomină în insulele situate la nivelul capului pancreasului. Aceste celule secretă polipeptidul pancreatic (P.P.) cu rol stimulator asupra secreţiei de suc gastric şi inhibitor a secreţiei de suc pancreatic.
Secreţia endocrină a pancreasului
Pancreasul îndeplineşte un important rol endocrin prin hormonii eliberaţi în sânge.
Insulina: numele de insulină vine de la originea sa – insulele lui Langerhans, deşi iniţial fusese denumită pancreină de către Paulescu, în 1921. Insulina este secretată de către celulele B insulare, iar la 15 minute după eliberare jumătate din cantitate devine inactivă. Insulina acţionează, în principal, asupra metabolismului glucidic – scade nivelul glucozei din sânge. Insulina activează anumiţi receptori de la suprafaţa celulei. Aceşti receptori vor activa o serie de proteine transportoare – GLUT 1, GLUT 2, până la GLUT 5. Aceste proteine se găsesc în diferite celule din corp, unele în celula musculară striată, altele în creier. După activare, se vor deplasa la suprafaţa celulei şi vor capta glucoza din sânge. Astfel, scade cantitatea de glucoză circulantă – efectul hipoglicemiant al insulinei.
Glucagonul: este un alt hormon pancreatic ce contribuie la reglarea echilibrului glicemic, dar spre deosebire de insulină, ce avea efecte hipoglicemiante, glucagonul are efecte hiperglicemiante. Efectul hiperglicemiant al glucagonului este foarte puternic comparativ cu alţi hormoni ce au printre efecte şi creşterea glicemiei (adrenalină, cortizol).
Somatostatinul: este secretat de către celulele de tip D din insulele lui Langerhans şi are o acţiune de scurtă durată în sânge – doar 2 minute. La nivelul pancreasului, somatostatinul inhibă secreţia de insulină şi glucagon. La nivel gastro-intestinal, somatostatinul scade absorbţia nutrimentelor şi inhibă secreţia sucurilor digestive – suc gastric, intestinal, pancreatic.
Polipeptidul pancreatic: este secretat de către celulele de tip P.P. insulare. Secreţia de P.P este stimulată de câţiva hormoni – VIP, GIP, secretină, bombezină şi inhibată de somatostatin. Principala acţiune a P.P. este inhibarea secreţiei de suc pancreatic şi creşterea motilităţii gastrice şi intestinale. Acţiunea completă a P.P-ului nu este complet cunoscută.